Peştera Ialomiţei este situată în localitatea Moroeni, judetul
Dâmboviţa, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de
1.660 m, scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna.
Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km
distanţă din circul glaciar numit Obârşia Ialomiţei, situată sub Vârful
Găvanele (2.479 m), aflat la 600 m de Vârful Omu şi la o distanţă mai
mică de Vârful Ocolit, numit şi Bucura Dumbravă.
Intreitul Stâlp al Cerului
După unii autori, aceste trei vârfuri formează Intreitul Stâlp al
Cerului, menţionat în tradiţia antică, pe care cercetătoarea Cristina
Pănculescu îl numeşte cel mai important Centru Energetic Informaţional
natural al planetei: “Centrul lumii unde se face legătura dintre cer şi
pământ, unde este Poarta de ieşire din masivul terestru, unde creşte
Arborele vieţii”
Aceasta prezintă în cartea „Taina Kogaiononului – Muntele Sacru
al dacilor“concluziile şi argumentele pe care se bazează aceste
concluzii rezultate în urma unei munci de cercetare întreprinsă pe
parcursul a patru ani în munţii Bucegi, cercetare bazată pe studii de
mitologie comparată, istorie veche, folclor şi artă veche românească,
istoria religiilor, hermeneutică şi ştiinţe tradiţionale în general.
Gura peşterii, în formă
de semielipsă, se deschide pe o terasă orizontală, ce se găseşte la 18
metri deasupra fundului văii. Chiar la intrarea în Peşteră se află
Mănăstirea Ialomiţei, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de
voievodul Ţării Româneşti, Mihnea cel Rău.
Citeste mai mult: adev.ro/nlv6po
Citeste mai mult: adev.ro/nlv6po
Zona care conţine acest Centru este Sanctuarul principal – Altarul
Kogaiononului. Deci Muntele Sacru al dacilor se află în Bucegi; el este
structurat pe trei niveluri care corespundeau la tot atâtea trepte de
iniţiere:
– primul nivel: Peştera lui Zalmoxis identificată cu Peştera Ialomiţei, în 12 mai 1986;
– al doilea nivel: Platoul Babelor unde se află Sfinxul de la care a început totul, în 25 noiembrie 1984;
– al treilea nivel: Zona Vârfului Omu, care este Sanctuarul principal.
Se spune că în Peştera Ialomiţei a poposit şi Apostolul Andrei,
unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, cel trimis să
încreştineze România.
“În fundul văii Ialomiţei, nu departe de primele ei începuturi,
sfredelită într-un perete stâncos, înalt de peste 100 m, şi în mijlocul
unui defileu sălbatic, umed şi întunecos, străbătut ca o vijelie de
valea zgomotoasă, se află cunoscuta şi mult-cercetata Peştera Ialomiţei,
una dintre cele mai importante excavaţiuni din Carpaţii Meridionali”.
Aşa localiza în anul 1924 peştera Mihai Haret, în cartea sa “Peştera Ialomiţei şi Casa Peştera”.
Pestera Ialomitei se desfăşoară pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 480 metri,
dincare 400 metri sunt accesibili turiştilor, până în punctul numit „la
Altar” urmând în amonte o porţiune de încă 80 metri, cu galerii şi săli.
Diferenţa de nivel este de 60 metri. Este străbătută de un pârâu şi are o desfăşurare mixtă, prezentând atât galerii cât şi săli.
Se bănuieşte că schitul lui Mihnea Vodă cel Rău va fi fost ars şi înălţat din nou în mai multe rânduri, fiind construit din bârne de brad, îmbrăcat de sus până jos în site frumos cioplite. 1818, schitul a ars complet, iar în 1819, s-a ridicat un schit nou, mai aproape de gura grotei cu circa 10 metri.
În, anul 1940, schitul a ars din nou, fiind refăcut între anii 1940-1942, de ieromonahul Mihail Bădilă. În anul 1961, pe 20 aprilie, a izbucnit un incendiu la chiliile de la gură Peşterii, schitul a ars definitiv, nerefacandu-se până în anul 1993.
Biserica mai veche, este construita din lemn pe o fundatie inalta de piatra. In exterior peretii sunt captusiti cu sindrila. Este compartimentata in Altar, naos, pronaos si pridvor care lasa impresia ca a fost construit mai tarziu.
Catapeteasma este din lemn si in partea inferioara are pictata in stanga pe Sf. Cuvioasa Paraschiva, in dreapta pe Sf. Ierarh Nicolae, iar in centru pe "Maica Domnului si Iisus Hristos". Are doua turle infundate, una pe naos, alta pe pronaos. Lumina se primeste in altar de la o fereastra pe peretele din dreapta si de la o fereastra pe centrul peretelui de la rasarit. Naosul si pronaosul au cate o fereastra pe fiecare parte a zidului (in total 4), iar pridvorul este luminat de cate o fereastra pe dreapta si stanga precum si de usa din lemn care in partea superioara are geamuri. Geamurile ferestrelor sunt duble, cele din interior au pictura pe sticla.
Solomonarii
sunt, în tradiţia românească, vrăjitori, practicând magia, socotiţi a
fi investiţi cu puteri miraculoase, putând avea raporturi cu duhurile.
În imaginarul popular, ei încalecă balauri, sunt capabili să facă
ascensiuni cereşti si să oprească sau să aducă grindina.
Diferenţa de nivel este de 60 metri. Este străbătută de un pârâu şi are o desfăşurare mixtă, prezentând atât galerii cât şi săli.
Se bănuieşte că schitul lui Mihnea Vodă cel Rău va fi fost ars şi înălţat din nou în mai multe rânduri, fiind construit din bârne de brad, îmbrăcat de sus până jos în site frumos cioplite. 1818, schitul a ars complet, iar în 1819, s-a ridicat un schit nou, mai aproape de gura grotei cu circa 10 metri.
În, anul 1940, schitul a ars din nou, fiind refăcut între anii 1940-1942, de ieromonahul Mihail Bădilă. În anul 1961, pe 20 aprilie, a izbucnit un incendiu la chiliile de la gură Peşterii, schitul a ars definitiv, nerefacandu-se până în anul 1993.
Biserica mai veche, este construita din lemn pe o fundatie inalta de piatra. In exterior peretii sunt captusiti cu sindrila. Este compartimentata in Altar, naos, pronaos si pridvor care lasa impresia ca a fost construit mai tarziu.
Catapeteasma este din lemn si in partea inferioara are pictata in stanga pe Sf. Cuvioasa Paraschiva, in dreapta pe Sf. Ierarh Nicolae, iar in centru pe "Maica Domnului si Iisus Hristos". Are doua turle infundate, una pe naos, alta pe pronaos. Lumina se primeste in altar de la o fereastra pe peretele din dreapta si de la o fereastra pe centrul peretelui de la rasarit. Naosul si pronaosul au cate o fereastra pe fiecare parte a zidului (in total 4), iar pridvorul este luminat de cate o fereastra pe dreapta si stanga precum si de usa din lemn care in partea superioara are geamuri. Geamurile ferestrelor sunt duble, cele din interior au pictura pe sticla.
Strabon
ne spune explicit: „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept
sacru şi astfel îl numesc geţii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu
numele râului ce curgea alături” (Geografia, VII,3,5) Acelaşi autor ne
spune că aici se afla şi peştera unde se retrăgea marele preot al lui
Zamolxe, care-i purta numele, fiind el însuşi considerat zeu: „La
început el (Zamolxe) a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu
de-al lor, iar după un timp a fost socotit el însuşi zeu. S-a retras
atunci într-o peşteră, inaccesibilă altora şi acolo şi-a petrecut o bună
bucată de vreme, întâlnindu-se rar cucei de afară, doar decât cu regele
şi cu slujitorii săi”
Din mărturia lui Strabon tragem însă şi o altă concluzie Catehizarea nu este un obicei creştin întrucât ea era practicată în cultul lui Zamolxe de
la început. Prin urmare, mărturiile pe care le avem noi, nu sunt în
legătură cu Zamolxe zeul ci cu Zamolxe Marele Preot, ridicat la rang de
zeu prin catehizare!
Textul lui Strabon: „Locuinţa
marelui preot dac ar fi fost într-o peşteră din Kogaion şi aici, în
clipe de cumpănă venea să se sfătuiască sau să consulte voci oraculare
probabil chiar regele dacilor. Autorii greci relatează că dacii
îşi numeau preoţii <călători prin nori>; de aici pare să rezulte
cel puţin că sanctuarul principal era pe un munte atingând norii”
Strabon ne semnalează prezenţa unei ape care curgea pe alături de Muntele Sacru şi într-adevăr, Ialomiţa, izvorăşte din vecinătatea întreitului
Stâlp al Cerului, menţionat în tradiţia antică, format din piscurile
Găvanu, Vârful Ocolit şi Omu. Mai departe acest râu ocoleşte platoul
Babelor ajungând la picioarele peşterii care-i poartă numele.
V. Kernbach şi Strabon ne mai spun că Zamolxe s-a retras într-o peşteră unde aveau
acces doar regele şi slujitorii săi pentru a tine sfat de taină în
problemele ţării. Din nou realitatea se poate verifica în teren.
Faptul
că peştera avea reputaţie sacră ne-o demonstrează denumirea, păstrată
de tradiţie a celui mai îndepărtat punct accesibil al ei – La Altar. În
plus, vechea denumire a Peşterii Ialomiţei este „Peştera lui Decebal”
iar una dintre grote se numeşte chiar „sala lui Decebal”, fapt ce demonstrează că regele-erou dac, obişnuia să vină aici ca şi înaintaşul său Burebista şi nu numai ei.
Triplul sanctuar din Bucegi şi cele trei trepte ale iniţierii antice
Ce este iniţierea? Toate textele antice echivalează iniţierea cu drumul parcurs de neofit pentru
a ajunge la „a doua naştere”. Orice iniţiere veritabilă are o structură
triplă aceasta fiind după părerea lui Rene Guenon, gradarea
fundamentală. Numai că templul arhetipal din Bucegi ne prezintă şi el o structură pe trei nivele ceea ce-l face să devină simbolul arhetipal al iniţierii zamolxiene.
Primul nivel şi cel mai de jos este Peştera Ialomiţei sau Peşteră lui Zamolxe unde neofitul murea pentru lume pentru a se naşte a doua oară din pământ cu scopul bine fixat de a ajunge să cunoască tainele cerului.
Această ultimă etapă a iniţierii, a cunoaşterii tainelor cereşti , spirituale era realizarea supremă a omului în tradiţia orientală dar
şi în cea a Occidentului, cel puţin la începuturile Evului Mediu (v.
Legenda Graalului, Legenda regelui Arthur şi a cavalerilor Mesei
Rotunde).
Spuneam că templul din Bucegi este structurat pe trei nivele şi că aceste nivele reprezintă cele trei trepte ale iniţierii autentice.
Astfel, după ce neofitul se năştea a
doua oară în Peştera lui Zamolxe, după o instruire prealabilă pe cel
de-al doilea nivel, Platoul Babelor, unde devenea iniţiat, ajungea, în
sfârşit, la cel de-al treilea nivel (Altarul sau Sanctuarul Principal,
Întreitul Stâlp al cerului) atingând iniţierea divină, în Centrul Lumii.
Solomonarii şi Muntele Sfânt şi Tăbliţele de la Sinaia
La poalele Bucegilor, în staţiunea climaterică Sinaia , s-a descoperit un
tezaur format din plăcuţe de plumb, care conform părerii unora dintre
cercetători, ar relata istoria dacilor din cele mai vechi timpuri până
la domnia lui Decebal şi chiar mai departe.
„În tăbliţele de la
Sinaia apare şi cel mai important conducător de după Decebal, necunoscut
de istoria noastră oficială, dar sugerat de celebrul poem germanic
medieval „Cântecul Nibelungilor” sub numele de Ramunc sau Siheger, ca
duce al valahilor. Aceasta este eliberatorul Daciei, cel care a iniţiat revenirea
la vechile tradiţii ale ţării, precum şi culegerea de legende divine
sau mirene, consemnate în tăbliţele de la Sinaia. Variante pentru numele
lui sunt: Romanh, Romansie, Lomanh şi una foarte importantă, SO
LOMONIUS însemnând „Cel Luminos”.
Atributul dat acestui
rege dac, luminează atât enigma textelor de la Sinaia cât şi originea
Solomonarilor. Ei nu sunt urmaşii regelui biblic Solomon, ci ai acestui
rege luminos al Daciei.
Aceleaşi tăbliţe ne spun că Solomonarii fac
parte dintr-un ordin mistic cu sediul în cetatea Babariului. Această
cetate poate fi pusă însă în legătură cu stâncile din
vecinătatea Platoului Bucegilor, numite Babe unde neofitul, după ce era
născut a doua oară în peştera lui Zamolxe se pregătea, pentru a se
naşte a treia oară pe Întreitul Stâlp al Cerului, ultimul stadiu al templului iniţiatic din Bucegi.
Prin urmare, tăbliţele de la Sinaia par a fi scrise de solomonari, urmaşi ai acelor kapnobatai „calatori prin nori” despre care ne vorbeşte Strabon.
In ce priveste Apa Sfanta, chiar si cercetarile stiintifice moderne par
sa i se supuna. Poate ca Ialomita, numita in scrierile vechi Naparis si
Helibakia, a fost intr-adevar apa sfanta, care dupa 400 de km se varsa
in Dunare, la Carsium, unul din punctele strategice de pe fluviu. Sau
poate este vorba de Apa Vie, un fenomen straniu, dar real, intalnit in
Valea Ialomitei. Este vorba de zona numita "Sapte Izvoare", aflata pe
versantul estic al Bucegilor, pe Valea Ialomitei, intre Lacul Bolboci si
Scropoasa, unde exista o sursa de apa misterioasa, cercetata in
laborator inca din 1927.
Ce are special aceasta apa? Se pare ca este una
dintre cele mai curate din lume! Studiile au continuat, au venit si
strainii si au facut cercetari, iar testele aratau ca toti indicatorii
calitativi ai apei de la Sapte Izvoare au un standard superior tuturor
surselor de apa cunoscute in lume! De pilda: numarul de bacterii e zero -
fata de 5, limita minima acceptata - poluarea cu azotati si azotiti e
zero. In anii 80, au fost reluate cercetarile, iar zona a fost inchisa.
Testele recente au aratat ca, intr-adevar, este vorba de o apa speciala,
care izvoraste dintr-o grota unde se afla un imens lac subteran. Din
punct de vedere chimic, aceste izvoare sunt, intr-adevar, unele dintre
cele mai curate surse naturale de apa plata din lume.
S-au gasit si
explicatii stiintifice pentru aceasta minune: fie apa aceasta trece
printr-un camp magnetic, fapt care o face sa-si recapete structura
ordonata ideala (iar cercetarile magnetometrice au detectat puternice
anomalii in zona), fie izvoarele trec pe langa un zacamant de argint,
iar argintul impiedica dezvoltarea bacteriilor. Aceasta este "apa vie",
cunoscuta de preotii daci, care erau si mari vindecatori.
Se bănuieşte că schitul
lui Mihnea Vodă cel Rău va fi fost ars şi înălţat din nou în mai multe
rânduri, fiind construit din bârne de brad, îmbrăcat de sus până jos în
site frumos cioplite. 1818, schitul a ars complet, iar în 1819, s-a
ridicat un schit nou, mai aproape de gura grotei cu circa 10 metri. În,
anul 1940, schitul a ars din nou, fiind refăcut între anii 1940-1942, de
ieromonahul Mihail Bădilă. În anul 1961, pe 20 aprilie, a izbucnit un
incendiu la chiliile de la gură Peşterii, schitul a ars definitiv,
nerefacandu-se până în anul 1993.